marți, 18 aprilie 2017

Învață cum să plutești și să te relaxezi!

Am aflat azi că s-a deschis la București un centru de terapie prin plutire (http://simplitao.ro/ce-invatat-despre-mine-si-mintea-mea-dupa-prima-sedinta-de-plutire/).
Ce mi s-a părut mai important, vă voi scrie în câteva cuvinte:
-apa sărată ajută corpul să plutească, iar magneziul detensionează corpul de stres,
-e bine să continuăm să ne destresăm cu acea metodă care ne-a mai ajutat.
Informații suplimentare puteți citi aici: http://thefloatroom.ro/

 

duminică, 25 decembrie 2016

Răsfață-te cu un masaj!

Ce poate fi mai potrivit decât un masaj, atunci când dorim să ne revigorăm corpul sau să ne relaxăm după o zi istovitoare?
Cu mișcări rapide și scurte, de energizare, sau cu atingeri delicate, abia imperceptibile și care fac pielea găină, se pot crea senzații tonice, excitante sau relaxante.


joi, 29 septembrie 2016

Să ne relaxăm cu ajutorul transei hipnotice!

Pentru a obține o stare de bine a corpului, de liniștire a gândurilor și de detensionare a mușchilor, putem recurge la transa hipnotică. Cine a participat la cursuri de programare neuro-lingvistică, poate să construiască, cu ușurință, o transă hipnotică.
Dar ce este o transă hipnotică? Reprezintă un mini-scenariu, pe care îl puteți găsi în cărțile despre programarea neuro-lingvistică sau pe care îl poate scrie orice trainer NLP și care face apel la imaginarea unei situații plăcute. Prin puterea cuvintelor, persoana poate uita (depinde cât de mult își dorește aceasta să treacă prin acea stare/ experiență imaginativă), temporar, de problemele de la serviciu, delectându-se cu situația nouă, imaginată.
Dacă ne mulțumim cu orice exemplu de transă și avem o persoană care poate sta lângă noi, atunci putem recurge la ajutorul acesteia, fie ea, prieten, iubit, soț sau doar un simplu trainer.
Dacă vrem să ne auzim vocea și să avem parte de o transă personalizată, atunci putem obține un asemenea scenariu de la un trainer NLP, pe care, ulterior, îl putem înregistra pe un suport (casetă audio sau compact disc).
Voi posta în articolele care urmează și câteva exemple de transe hipnotice pentru a vă explica cum se procedează și pentru a vă face o idee de cum se prezintă aceste scenarii.




miercuri, 28 septembrie 2016

Cum alungăm oboseala?

Neurologul Dumitru Constantin-Dulcan ne învață cum putem alunga oboseala din corpul nostru: ,,Toate tehnicile de relaxare se bazează pe respi­raţie. Oboseala vine şi dintr-o lipsă de oxigenare a creierului. Stau câteva minute cu ochii închişi, încerc să îmi reprezint oboseala ca senzaţie la nivelul creie­ru­lui şi apoi, cu fiecare expiraţie profundă, îmi imagi­nez că o elimin. Fiecare îşi poate crea propria lui tehnică. Eu nici pentru durerile de cap nu iau pastile. Mă relaxez, mă concentrez pe starea de bine şi cald, o trec prin inimă şi apoi o trimit acolo unde mă doare. Fac asta de câteva ori şi durerea dispare.”


marți, 27 septembrie 2016

Să ne relaxăm în orice condiții!

Neurologul Dumitru Constantin-Dulcan ne învață cum să ne relaxăm: ,,Dacă nu ne putem lua mici vacanţe, regulat, să ne luăm mă­car pauze de zece minute, la fiecare oră, în care să ne golim mintea şi să respirăm adânc. Putem să ne ridicăm de la birou şi să privim ceva frumos pe fe­reas­tră. Sau, în loc să bem trei cafele cu ochii în computer, să bem un ceai fără să ne gândim la nimic altceva. Să ne bucurăm de gustul şi aroma lui. Cu timpul, înveţi să te relaxezi în orice condiţii.”



luni, 26 septembrie 2016

Invitație la ... relaxare!

Când simțiți că tensiunea din corpul vostru nu mai poate fi tolerată, vă invit, dragi cititori, la ... relaxare. Acum, să nu care cumva să vă închipuiți că relaxarea poate fi totală, în stare de veghe, căci corpului i-ar fi peste puterile sale și am face pe noi (la propriu) de emoție. 
Și nici nu este nevoie de a ne lăsa total în voia nesimțurilor. Ne vom putea relaxa, atât cât corpul are nevoie.
Prin urmare, sper să găsiți măcar o metodă de a vă putea relaxa după o zi obositoare sau atunci când simțiți că stați pe un butoi de pulbere.